Gânduri de pace, nu de nenorocire

Dumnezeu nu ne vrea fugăriți în țara pribegiei. Nu ne vrea bezmetici căutători de surogate. Nu ne vrea zăpăciți în căutarea nevoii de semnificație, năuci căutători de sine. Nu ne vrea îmbătați de aburii succesului și nici de ovațiile stridente. Toate aceste anomalii au de a face cu păcatul nerezolvat, neacoperit. El vrea să trăim pacea Lui, odihna Lui, liniștea ce curge din roua dimineții Edenului. Suntem ființe contemplative și ne vom găsi ritmul și cadența doar privind adâncul ochilor lui Hristos. Abia atunci vom scăpa de sindromul pumnului aruncat în vânt și  abia atunci ne vom opri din seceratul furtunii. Uneori e nevoie să-ți astupi urechile, să-ți închizi ochii și să taci. Să te lași dus pe aripile Lui, să lași ca tunica-ți  ponosită să fie înlocuită cu haine strălucitoare. Să-ți lași picioarele spălate, capul uns cu undelemn și-n deget să-ți fie pus un inel. Să crezi că El este ca o pecete pe inima ta, că dragostea Lui pentru tine e mai năvalnică ca apele, și-apoi, cu fața strălucindă, să cobori între ai tăi, gata să le luminezi alegerile.